12 mai 2023 – Aflux de cereri de angajare la Bursa locurilor de muncă

Facebook
WhatsApp
Email
LinkedIn
Telegram
Skype

Coada s-a format la intrare în clădirea unde s-a desfăşurat Bursa locurilor de muncă din Baia Mare. Zeci de persoane au aşteptat de la prima oră să afle ofertele de muncă disponibile pe piaţă, dar şi să cunoască potenţialii angajatori.Printre cei dornici să îşi găsească un loc de munca au fost tinerii cooptaţi de colegii din echipa proiectului “CUIB – Căminul unde începe binele”, dar şi persoane din grupuri vulnerabile din zona Baia Sprie incluse în activităţile proiectului “Dezvoltarea comunităţii prin măsuri integrate”.
Avantajul tinerilor din CUIB a fost acela că au avut însoţitori pricepuţi, la eveniment fiind asistaţi de consilierii vocaţionali din proiect. Până să ajungă fata în faţă cu angajatorii, colegii din ASSOC i-au ajutat pe tineri cu sfaturi despre cum să facă faţă unui interviu de angajare, să îşi redacteze CV-ul şi să se prezinte cât mai bine.
Pe de altă parte, adulţii de la Baia Sprie au fost îndemnaţi să renunţe la confortul casei şi să realizeze importanţa unui loc de muncă, mai ales că mulţi dintre aceştia n-au fost niciodată angajaţi. Consilierii au mizat pe puterea exemplului, alte persoane în aceeaşi situaţie reuşind să îşi schimbe nu doar mentalitatea, ci chiar viaţa.

Dezvoltarea comunităţii prin măsuri integrate
POCU/827/5/2/139979

CUIB – Căminul unde începe binele!
POCU/738/4/20/135781