Echipa proiectului “Dezvoltarea comunității prin măsuri integrate” are de răspuns la multe provocări, pentru că problemele comunității vulnerabile de care se ocupă la Baia Sprie sunt dintre cele mai diverse.
Unele persoane au nevoie evidentă de ajutor material, familii cu copii mici trăind în case neîncălzite, altele au nevoie de un loc de muncă pentru un venit constant.
Mai sunt unii care au nevoie în primul rând de consiliere și apoi de o vorbă bună, acestea fiindu-le suficiente să mai facă un pas înainte. Așa a fost și cu un domn de 62 de ani, absolvent de 6 clase cât a fost în detenție la Gherla, care s-a ambiționat să urmeze un curs gratuit de competențe digitale. Nu doar că a frecventat cursul, ci a și trecut cu brio examenul de final, provocându-le o surpriză plăcută membrilor echipei de proiect.
Chiar dacă nu întotdeauna se înregistrează și asemenea situații fericite, cei care lucrează în proiectul de la Baia Sprie se mobilizează indiferent pentru ce fel de om, principiul echipei fiind acela că nimeni nu trebuie lăsat în urmă.