27 iulie 2022: Societatea actuală nu oferă prea multe șanse celor fără studii

Facebook
WhatsApp
Email
LinkedIn
Telegram
Skype

Găsirea unui loc de muncă bine plătit este o provocare pentru o persoană necalificată. Cei care nu au studii, de regulă, sunt nevoiți să aleagă locuri de muncă slab plătite sau care presupun efort fizic crescut, iar în aceste situații intervin nemulțumirile.
Societatea actuală nu oferă prea multe șanse celor fără studii, astfel încât e nevoie de efort din partea celor care își doresc alte perspective profesionale sau un job convenabil.
Colegii implicați în proiectul “Dezvoltarea comunității prin măsuri integrate”, adresat persoanelor vulnerabile din orașul Baia Sprie, tocmai acest lucru și l-au propus prin activitățile pe care le organizează.
De mai bine de o jumătate de an de la demararea proiectului, membrii echipei au reușit să mobilizeze mai multe persoane fie să participe la cursuri de instruire și să dobândească astfel competențe noi, fie să îi angajeze.

Specialistii din cadrul activitatii de ocupare, consilierii vocationali, psihologul echipei au reusit sa sprijine mai multe persoane din Baia Sprie decât s-au gândit inițial, gradul de interes pentru ocupare și pentru formare profesională crescând în rândul populației vulnerabile din Baia Sprie. Au contat și cele 46 de exemple pozitive de până acum, adică cele 46 de persoane – îndeosebi tineri și femei – care au demonstrat că se poate izbândi cu puțină ambiție.
Prin proiect se acordă și alte tipuri de servicii, cum sunt cele de asistență socială, formare, activități de combatere a discriminării și de promovare a multiculturalismului.